vineri, 19 martie 2010

De trei ori pizza

Din 800 g de faina, 200 g de gris, doua plicuri de drojdie uscata, apa calduta, sare si zahar, reiese un aluat care, in functie de cum va fi impartit (de tavi etc.), da nastere la trei sau mai multe pizze.

Facem o maia din drojdie si apa calduta, plus sare si zahar, apoi ne punem pe treaba pana obtinem un aluat moale, fin si usor de framantat. Il lasam vreo 15 minute si-l impartim dupa socoteala de acasa. Eu l-am dat in trei, din care doua au ajuns in congelator pentru "data viitoare". Dupa ce-l intindem, mai sta la odihnit cam o jumatate de ora si abia apoi il putem baga la cuptor, unde se va coace, la foc maxim, in 10 minute.


Pizza cu ton
Rondele fine de ceapa, felii subtiri de mozzarella, ton de conserva, rosii cherry sau de care-or fi, ierburile din dotare, ulei de masline, piper proaspat macinat si trecem la


Pizza cu peste afumat
Aici am dispus de: ceapa rosie, macrou afumat, rosii, ardei gras, mozzarella,
stropite si ele cu ulei, presarate cu ierburi
si cu piper.


Pizza cu mozzarella, cascaval si sos de rosii
Am facut sosul de rosii dinainte, pentru a ma ocupa doar de intinsul lui la momentul producerii de pizza: am incalzit trei linguri de ulei de masline, in care am calit multi catei de usturoi zdrobiti cu sare. Am adaugat o ceapa taiata marunt si am lasat-o pana ce-a devenit sticloasa, am stins cu vin alb sec si am completat cu o conserva de rosii de 500 de grame, plus oregano, busuioc, piper. Fierbem pana obtinem o compozitie de consistenta unui sos.
Ce ramane punem la borcan, in frigider, ca prinde bine.
Am asternut felii de mozzarella, am ras cascaval, am presarat parmezan si da-i iar cu ierburi, piper si ulei de masline!
Clasament: pe locul al treilea, pizza cu peste afumat (gust prea puternic din cauza macroului, prea incarcata); pe locul al doilea, pizza cu ton (decenta, usoara, neutra). Pizza cu mozzarella e de refacut si-n varianta asta, si-n altele, cat se poate de multe! Si, pentru ca a luat premiul intai, mai primeste o poza:
Urmeaza sa apara niste colege de-ale ei, cu alte feluri de branzeturi, care de care mai simpatice si mai atragatoare...

18 comentarii:

Primii pasi in bucatarie spunea...

cat de bine arata...mi-a ramas totusi gandul la cele cu peste...cred ca au fost tare gustoase:)felicitari arata minunat

alison spunea...

eu cred ca vreau din toate cite putin,imi plac toate variantele!

m.t. spunea...

Dupa preferinte, absolut acelasi clasament as face;;)..Arata grozav toate!!!

Miha spunea...

Dau o bere. Dai o pizza? :))

bucatar maniac spunea...

asa-mi place si mie pizza: cu blatul foarte subtire! Cat despre ce-ai pus deasupra...salivez deja!

julia spunea...

MMmmmmmm Pizza....SUPERB.As putea trai din pizza o viata intrega.Felicitari!

pansy spunea...

mi-ai facut pofta cu seria ta de pizze !

MONONOKE KITCHEN spunea...

Primii pasi in bucatarie

Multumesc,
au fost, ce-i drept, bunisoare!

MONONOKE KITCHEN spunea...

alison,

cred ca ai dreptate:
cu cat mai multe variante,
cu atat mai bine!

MONONOKE KITCHEN spunea...

m.t.

S-a impus de la sine clasamentul,
daca le-am facut pe toate trei
la intervale mici.
(la aia cu mozzarella inca
mi-a ramas gandul)

MONONOKE KITCHEN spunea...

Miha,

trei pizze, trei beri!

MONONOKE KITCHEN spunea...

bucatar maniac

subtire si mai degraba crocant
a fost, plangeri n-au existat,
dar loc de exersat mai este
berechet!
Imi pare bine ca-ti place!

MONONOKE KITCHEN spunea...

julia, multumesc!

Adevaru-i ca ai putea,
la cate combinatii se pot face!

MONONOKE KITCHEN spunea...

Multumesc, pansy,

inseamna ca ti-au placut!

Primii pasi in bucatarie spunea...

te invit sa iei premiile de la mine.le meriti cu siguranta mai ales pt toate delicatesele pe care le gatesti.Asa ca atunci cand vrei sau ai timp,premiile sunt ale tale:)pupici

MONONOKE KITCHEN spunea...

Multumesc mult de tot,
esti foarte draguta!

nicoleta spunea...

Pizza nu rezist..indiferent cu ce este umpluta!
pa!

MONONOKE KITCHEN spunea...

Te cred, Nicoleta,
impartasim aceeasi "problema"
si cati/cate ca noi!